TX Nefario - шаблон joomla Форекс

 Ţânţarul

Insecta TantarulŢânţarul face parte din aceelaşi ordin de insecte ca şi musca, ordinul Diptera, dar din familia Culicidae, în care există aproximativ 3600 de specii.  Ţânţarii trec prin 4 stadii: ouă, larve, pupe şi adulţi. La fiecare ciclu de reproducere femela depune între 50 şi 300 ouă plutitoare pe suprafaţa apei. Ouăle ţânţarului Anofel se disting prin faptul că au două flotoare, pe când celelate specii au doar unul. În funcţie de temperatură, în aproximativ 5 zile din aceste ouă ies larve. Larvele se hrănesc cu microorganisme din apă şi au mai multe stadii de creştere în care năpârlesc. Uzual larvele stau la suprafaţa apei, dar se pot scufunda pentru a se feri de pericole. În caz de condiţii nefavorabile (temperaturi scăzute) ţânţarii pot rămâne în stadiul de larvă chiar şi câteva luni. O dată ce larva s-a dezvoltat suficient, se transformă în pupă. Pupa ţânţarului se deosebeşte de pupele altor specii prin faptul că este activă. Pupa se dezvoltă în adult în aproximativ 2 zile. Durata totală de viaţă a ţânţarului este de aproximativ 2 săptămâni, dar în condiţii bune (căldură şi umiditate) poate supravieţuii şi 1 lună, ceea ce face ca populaţia de ţânţari să se înmulţească mai mult decât în condiţii obişnuite. Deoarece se dezvoltă din ouă in adult în câteva zile (aproximativ 1 săptămână în timpul verii) tânţarii de pot înmulţi în orice apă stătătoare, inclusiv apele din subsoluri sau apă de ploaie adunată în streşini, în diverse obiecte de pe lângă gospodării (cutii, cauciucuri, vase pentru flori), în găurile din pavaj, etc.

Femela ţânţar se hrăneşte cu sângele animalelor cu sânge cald. Din această cauză ţânţarii sunt factorul cel mai puternic de transmitere a bolilor infecţioase, boli ce omoară anual milioane de oameni în toată lumea. Numai pe continentul Africa, malaria transmisă de ţânţari omoară anual peste 1000000 oameni. Înţepăturile de ţânţari provoacă reacţii care se manifesta prin înroşirea pielii şi formarea unei umflături iritante. Prin scărpinarea acestor umflături se pot produce leziuni, infectii şi chiar febră. Riscul este mai mare în cazul copiilor, pentru că cei mici nu pot suporta mâncărimea şi se scarpină mai mult, cauzând pe piele răni care se pot infecta cu bacteriile aflate în mediul înconjurător. Deşi bolile transmise de ţânţari sunt mai numeroase şi mai frecvente în zonele cu climă caldă, schimbările de climă şi mediu din zona Europie vor schimba riscul de apariţie al bolilor transmise prin insecte în Europa. Este posibil să observăm răspândirea unor boli cum ar fi febra West Nile, chikungunya, Dengue sau Rift Valley în zone în care acestea nu au fost văzute niciodată. În România, acum câţiva ani a existat o severă epidemie de encefalită cauzată de virusul West Nile, transmis de tânţari

Musca

 Insecta MuscaMuştele sunt insecte ce fac parte din ordinul Diptera. Sunt foarte bine adaptate la zbor şi au un corp aerodinamic. Au un cap mobil, cu gât distinct, şi în cele mai multe cazuri, au ochii pe părţile laterale ale capului. Uzual femela depune cât mai aproape de surse de hrană ouă din care se dezvoltă larve. Există specii la care larvele ies din ouă imediat ce acestea au fost depuse, şi chiar câteva specii de muşte vivipare. Larvele sunt vermiforme, au o dezvoltare rapidă şi o anatomie ce le permite să consume cât mai multă hrană într-un timp foarte scurt. Larvele se transformă în pupe care mai apoi devin muşte şi în câteva zile pot începe să depună ouă.

Cea mai răspândită specie este musca de casă. Aceasta trăieşte între 15 şi 25 de zile şi poate depune câte 500 de ouă la intervale de la 4 la 20 de zile. Matematic, în condiţii perfecete, dintr-o pereche de muşte care începe să depună ouă la începutul lunii aprilie pot ieşi 190,000,000,000,000,000,000 muşte până la sfârşitul lunii August. Din fericire în realitate nu există condiţii care să permită muştelor să se înmulţească la capacitate maximă; se estimează totuşi că în anumite condiţii numărul “urmaşilor” unei singure perechi de muşte poate depăşii trei milioane de adulţi într-un singur sezon. Accesul la hrană, în special zaharuri şi proteine, prelungeşte viaţa muştelor şi creşte capacitatea de reproducere. De obicei muştele se dezvoltă în excremente animale, cadavre sau alte surse de hrană şi umezeală. Cel mai mare pericol este reprezentat de bolile pe care musca de casă le poate transmite. Mustele se hrănesc şi din gunoaie, fecale sau alte materii contaminate de agenţi patogeni. În timpul hrănirii  din aceste surse muştele se contaminează cu viruşi, bacterii, ouă de viermi paraziţi, etc, care pot supraviţuii zile întregi în sau pe corpul muştelor. Odată ajunse în contact cu hrana consumată de oameni muştele infestează hrana cu agenţii patogeni pe care îi poartă, prin contact simplu, defecare şi în special prin regurgitare. Regurgitarea face parte din procesul de hrănire al muştelor, deoarece acestea nu pot consuma hrană solidă, iar pentru a se hrăni dizolvă mai întâi hrana cu sucuri gastrice. Sunt peste 100 de agenţi patogeni uzual transmişi de muscă, printre care:  tuberculoza, conjunctivita, poliomielita, febra tifoida, holera, lepra, dizenteria, hepatita A,

Gândacul de bucătărie

 
Insecta GandaculDenumirea de gândac de bucătărie, sau gândac, se poate referi la mai multe insecte, însă cel mai uzual se referă la insectetele din ordinul Blattaria, în special la două specii din acest ordincare se găsesc în România cel mai des: gândacul german (Blattella germanica) şi gândacul oriental (Blatta orientalis). Gândacul oriental este mai mare (2-4cm lungime) şi are o culoare închisă, aproape neagră, pe când gandacul german este mai mic (1-2cm lungime) şi are o culoare brun roşcată. Ambele specii infestează spaţiile locuite de oameni. Deşi la prima vedere gândacul oriental pare mai periculos, deoarece este mai mare cu un aspect mai neplăcut, în realitate gândacul german este mult mai periculos deoarece se înmulţeşte mult mai repede şi îşi poate face cuiburi în orice loc din locuinţă. Au aripi (dimensiunile aripilor diferă între mascul şi femelă) insă nu pot zbura. Gândacii trec prin trei stadii de dezvoltare: ou, nimfă şi adult. Ouăle sunt purtate de femelă într-un sac ataşat de abdomen pe care-l depune în locuri calde, umede şi întunecate.


Gândacul german

Gandacu GermanFemela gândacului german poartă în medie 35 ouă. Sacul cu ouă este depus cu 1-2 zile înainte de eclozare; destul de frecvent însă ouăle eclozează în timp ce sunt încă purtate de femelă. În condiţii bune, o femelă poate depune până la 400 ouă în timpul vieţii. Nimfele nu au un număr fix de cicluri de năpârlire pentru a ajunge adulţi, dar în medie ajung adulţi după şase năpârliri, într-un interval de 60 zile. Adulţii trăiesc aproximativ 40 zile, dar pot ajunge şi la 60. Datorită numărului mare de ouă pe care le depun şi al intervalului relativ scurt de ajungere la maturitate (comparativ cu durata de viaţă) aceste insecte se înmulţesc foarte repede. De asemenea posedă abilităţi precum viteza mare de deplasare şi dimensiunea redusă care le permit să se ascundă foarte repede practic în orice spaţiu din casă. Se adună în orice spaţiu ferit de lumină: sub mobilă, în spatele cărţilor, în aparate electrocasnice, în dulapuri, pe lângă ţevile de apă, etc. De obicei au activitate nocturnă şi se feresc de lumină, fiind greu de depistat înainte ca numărul lor să ajungă foarte mare. Se dezvoltă şi trăiesc numai în spaţiile locuite de oameni şi se hrănesc cu orice materie organică, inclusiv grăsimea din urmele de amprente sau lipiciul din cărţi. Pot supravieţuii până la 30 zile fără mâncare. Sunt deosebit de periculoşi deoarece pot transporta bacterii şi uneori chiar larve parazite din sursele de gunoi, canalizări, fecale animale etc. pe care mai apoi le lasă pe alimentele consumate de oameni. De asemenea infestează alimentele cu materii fecale şi resturi de înveliş chitinos. Singura metodă eficientă de combatere a lor este dezinsecţia chimică repetată în tot spaţiul infestat, inclusiv vecinătăţi.

Gândacul oriental

Gandacu OrientalFemela gândacului oriental poartă în medie 16 ouă. După o perioadă de incubaţie de 42 până la 81 zile din ouă ies nimfe, care sunt mici şi incolore şi încep să se hrănească imediat. Este necesar aproximativ un an ca nimfele să treacă prin şapte cicluri de năpârlire până să ajungă la stadiul de adult. Adulţii trăiesc 30 până la 180 de zile şi se pot împerechia în orice anotimp, dar numai dacă au la dispoziţie hrană, căldură şi apă. În medie, o femelă poate depune ouă de opt ori în timpul vieţii. Gândacul oriental trăieşte de obicei în scurgeri, canalizări, sau alte locuri cu multă apă. Intră în locuinţe dar este doar “în trecere” şi este întotdeauna atras de sursele de umezeală, şi în general nu-şi face cuiburi în locuinţe, cu excepţia cazurilor în care are locuri ferite cu apă şi surse de hrană permanente. Datorită perioadei lungi de incubaţie sunt necesare dezinsecţii repetate în spaţiile infestate de această insectă.

Puricele

PuriceleDenumirea de purice se foloseşte pentru insectele din ordinul Siphonaptera, ordin ce cuprinde însă peste 2000 de specii. Aceste insecte sunt specializate să străpungă pielea animalelor sau păsărilor şi să se hrănească cu sânge. Ciclul de viaţă cuprinde 4 stagii: ou, larvă, pupă şi adult. Femelele pot depune câte un ou pe oră, în medie 20 de ouă. De obicei ouăle pică de pe gazde. Astfel, locurile unde gazdele dorm sau petrec mai mult timp devin infestate. Din ouă, în 2 până la 14 zile ies larve. Acestea se hrănesc cu orice materie organică (resturi de piele, insecte moarte şi chiar fecalele puricilor adulţi, fecale ce conţin mult sânge nedigerat). După 3 stagii de creştere ce durează 1-2 săptămâni, larva se înveleşte într-un cocon şi se transformă în pupă. După aproximativ o săptămână pupa este complet dezvoltată într-un purice adult. Totuşi, puricele nu va ieşi din cocon până cănd nu simte o posibilă gazdă în apropiere (căldură, dixod de carbon). Puricii pot petrece toată iarna în stadiu de pupă, “activându-se” primăvara când animalele se apropie de coconi.

Molia


MoliaMoliile sunt insecte ce fac parte din ordinul Lepidopterelor, ordin ce cuprinde peste 180000 specii de molii şi fluturi, în 128 de familii. Deşi popular se numesc molii doar cele din familia Tineidae, în special cele care trăiesc în casă, există foarte multe specii de molii, unele foarte dăunătoare, altele mai puţin dăunătoare, unele cu un aspect banal, altele cu un aspect deosebit. Cea mai celebră specie este Bombyx mori, sau fluturele de mătase, ale cărui larve sunt virmii de mătase; aceasta este singura insectă “domesticită” de om. Alte specii de remarcat sunt: fluturele Atlas ce poate avea anvergura aripilor peste 32cm, fluturele Cap de Mort, fluturele Imperial, molia de livadă ce produce invaziile de omizi. Molia are patru stadii de dezvoltare: ou, larvă, pupă, adult. De obicei, larva este cea care provoacă distrugeri. Pupa este de obicei protejată de un cocon, iar fluturele multor specii nu se hrăneşte în timpul vieţii, trăind dor din rezervele acumulate în timpul stadiului de larvă.

Moliile din familia Tineidae cuprind şi ele mai multe specii, majoritatea trăind în mediile locuite de oameni. Câteva dintre aceste specii sunt foarte dăunătoare şi foarte greu de distrus. Astfel, există molii ale căror larve se hrănesc cu fibrele naturale din haine, în special lână. Pagubele produse de ele sunt accentuate de faptul că se răspândesc cât mai mult, chiar şi într-un spaţiu închis. Astfel, larvele unei perechi de molii de casă se vor deplasa în locuri cât mai indepărtate de “cuib” înainte de a deveni pupe şi adulţi, larvele lor distrugând alte şi alte haine. Tot din acceaşi famili există molii care se hrănesc cu cereale, în special făină, gris, mălai. Acestea se ascund în cele mai mici crăpături din spaţiile de depozitare, iar larvele lor distrug hrana şi o contaminează cu materii fecale, resturi de la năpârlire şi resturi de cocon la transformarea pupei. Deşi nu sunt purtătoare de boli, moliile sunt foarte dăunătoare datorită pagubelor mari pe care le pot produce, mai ales dacă se pot înmulţi nestingherite. Ouăle multor molii sunt foarte rezistente şi pot fi fizic distruse doar cu acid sulfuric. O pereche de molii poate depune circa 500 ouă. O modalitate de distrugere a larvelor este îngheţarea hainelor sau a limentelor infestate pentru 2-3 zile. O altă modalitate de combatere este naftalina, însă aceasta pote fi dăunătoare pentru om, şi este categoric interzisă folosirea ei în spaţiile de depozitare a alimentelor. Cea mai sigură metodă de luptă împotriva moliilor este prevenirea apariţiei lor. În formă de fluture, molia este vulnerabilă la pesticide, astfel că nu poate supravieţuii într-un spaţiu tratat.

Tăunul

TaunulO altă muscă des întâlnită este musca de cal, sau tăunul. Deşi masculii se hrănesc cu nectar, femelele se hrănesc cu sânge, şi pot transmite foarte multe boli transmisibile prin sânge, ceea ce face această muscă deosebit de periculoasă Spre deosebire de alte insecte care se hranesc cu sânge, tăunul nu înţeapă cu un ac, ci muşcă cu mandibulele prin forfecare pentru a cauza o sângerare cât mai puternică. În unele cazuri tăunul reuşeşte să smulgă o mică bucată de piele moale pe care mai apoi o consumă. După muşcătură, tăunul pompează salivă în rană pentru a împiedica coagularea sângelui, si dacă nu este alungat continuă să se hrănească cu sângele din rană. Pe lângă faptul că transmit boli, tăunii rănesc şi slăbesc animalele. Un număr de 30-40 muşte care se hrănesc timp de 6 ore consumă aproximativ 100ml de sânge. S-au înregistrat cazuri de vaci care au pierdut aproximativ 300ml de sânge pe zi din cauza tăunilor, ceea ce a dus la slăbirea vacilor şi scăderea drastică a producţiei de lapte.

Capusa

CapusaCapuşele sunt insecte parazite ce populează suprafaţa corpului (ectoparaziţi). Majoritatea se găsesc pe tegumentele mamiferelor (sau in blana lor), pe pielea pasărilor sau, mai rar, a reptilelor. Capusele fac parte din aceeaşi clasă de insecte cu scorpionii si paienjenii – arahnide, din subclasa acarieni.. Sunt paraziţi hematofagi (se hranesc cu sângele gazdelor) si populează o singură gazda timp de câteva zile, dacă nu sunt îndepărtate. Cele mai multe cazuri apar primăvara şi vara (pana târziu, spre toamna). Muscaturile lor sunt indolore (de aceea prezenta lor nu este simtită de gazda).
O parte din capuşe nu transmit boli şi nici nu determina apariţia unor probleme grave de sanatate a gazdei. Altele însa, reprezintă principalul vector al bolii Lyme sau al unui tip particular de meningoencefalita.

În general, căpusele tinere au 6 picioare (3 perechi), cele mature au 4 perechi. Sunt de dimensiuni foarte mici, însa pot fi vizibile cu ochiul liber. Masculii sunt negri, femelele sunt negre cu abdomenul roşu. Singura cale de a infecta o nouă gazda este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se atasează de corpul victimei). Se găsesc de obicei în iarbă înaltă şi de acolo trec direct pe tegumente.

Căpuşele trebuie îndepărtate imediat ce sunt descoperite, iar pacientul trebuie sa fie atent să le indeparteze în întregime, deoarece doar astfel se poate preveni transmiterea unor boli: prin îndepartarea corpului se elimină riscul de transmitere a bolilor în timpul prânzului parazitului, prin îndepartarea capului se elimină posibilitatea de apariţie la nivel local a unei inflamaţii. De obicei pacientul nu trebuie să ia masuri suplimentare: este suficient să îndepărteze atent capuşa (să se asigure ca este completă), să dezinfecteze zona şi să se asigure ca nu apare o reactie în zona respectivă (o infecţie sau inflamaţie). Doar în anumite cazuri este necesar şi un vaccin antitetanic.

Există persoane care dezvoltă reacţii alergice la capuse. Intensitatea lor variază: poate fi moderata, cu doar câteva semne şi simptome prezente, sau poate fi gravă (in cazuri rare, însă) evoluand chiar şi cu şoc anafilactic. Majoritatea afecţiunilor pe care căpuşele le pot determina în organismul uman au ca principale semne şi simptome manifestări asemanatoare gripei: febră, cefalee, greaţa, vomă, mialgii. Simptomele pot debuta înca din prima zi de la muscatura până la 3 saptamani. Uneori, simptomele sunt însotite de aparitia unor pete roşiatice (rash-uri cutanate) la locul leziunii.

Capusele sunt cel mai adesea vectorii pentru:

  • BolaLyme
  • Tularemie
  • Babesioza
  • Febra de colorado